Tratamentele energetice sunt metode de păstrare a sănătăţii şi de vindecare ce pornesc de la o perspectivă „holistică“ asupra lumii şi vieţii, intenţia declarată fiind aceea de a oferii sprijin în dezvoltarea personală. Tratamentele energetice contribuie la schimbarea stării interioare, fiind căi ajutătoare de evoluţie în plan psihologic și spiritual.
Informatii despre Tratamentele energetice
Tratamentele energetice cuprind tehnici de reducere a stresului, de relaxare şi, totodată, de vindecare naturală. Sunt sisteme de terapie eficiente, simple și accesibile indiferent de credințe, rasă, aparteneță socială. Metodele utilizate suțin evoluția personală prin educarea minții, sporirea capacității de concentrare, eliberarea de emoțiile distructive și delocarea circuitelor energetice din corp. Pentru că vitalitatea organismului joacă un rol important în orice facem, practicarea terapiilor alternative ne spijină atunci când ne confruntăm cu probleme care ne solicită capacitatea noastă de adaptare și evoluție. Când energia vitală este scăzută datorită unor conflicte interioare nerezolvate, apar o serie de eșecuri și boli ce au drept cauză proasta gestionare a emoţiilor, gândurilor şi acțiunilor noastre.
Tratamentele energetice
Printr-un tratament cu o metodă alternativă se restabileşte circulaţia normală a energiei în organism. Tratamentele alternative sunt metode naturale de vindecare a trupului, sufletului şi minţii. În urma unui tratament iți vei imbunătăți capacitatea de regenerare, mintea devine clară, nivelul stresului scade, acțiunile pe care le faci sunt mult mai eficiente, iar nivelul tău de conștientizare și stăpânire de sine crește. Tratamentele energetice nu sunt un panaceu universal, dar pot ajuta pe oricine îşi doreşte cu adevărat vindecarea şi este dispus să şi acţioneze pentru obţinerea ei.
Cum vindeca Tratamentele energetice
Energia vitală curge atât prin corpul nostru cât şi împrejurul nostru. Curgerea liberă şi echilibrată a energiei ne dă o stare de sănătate, susţinând funcţiile vitale ale organismului. Întreruperea fluxului energiei este cauza principală a bolilor. Energia răspunde la gânduri şi sentimente. Gândurile pozitive, optimiste pe care le ai măreşte curgerea energiei şi acest lucru te face să te simţi bine. Când să ai gânduri şi sentimente negative despre tine însuţi se creează o întrerupere permanentă a energiei. Astfel are loc o diminuare a funcţiilor vitale ale organismului ducând la îmbolnăvire. Când primeşti tratament cu ajutorul unei terapii complementare, energia vindecătoare este direcţionata către blocajul avut. Energia canalizată acționează asupra gândurilor şi emoţiilor negative care blochează curgerea naturală a fluxului vital. Ridicând nivelul vibratoriu în şi în jurul corpului fizic, unde gândurile şi sentimentele negative sunt ataşate, are loc îndepărtarea blocajelor avute. Niciodată această energie nu face rău. Vindecarea este mai rapidă si eficientă la persoanele care-şi asumă răspunderea propriei lor sănătăţi şi care participă în mod activ la procesul de vindecare. Tratamentele ajută procesul de vindecare, permiţând ca energia vieţii să curgă într-o manieră sănătoasă pentru ca să-ţi regăseşti echilibrul interior şi forma optimă de sănătate.
Ce pot trata Tratamentele energetice
Ajută procesul de redobândire a sănătații. Sunt tehnici atât blânde cât şi puternice. Sunt întotdeauna benefice şi lucrează pentru creşterea eficienţei tuturor celorlalte tipuri de terapii. Un tratament are multe beneficii în plan fizic şi spiritual, incluzând stări pozitive de conştiinţă şi experienţe spirituale. Terapiile alterantive lucrează în armonie cu toate celelalte tipuri de tratamente contribuind la grăbirea procesului de vindecare.
Efectele Tratamentelor energetice
- RELAXEAZA corpul şi reduce stresul, tensiunea, anxietatea, disconfortul, depresia.
- ADUC stări de relaxare profundă.
- CRESC pacea interioară, claritatea mentala, stabilitatea emoţională, nivelul de cunoaştere personală, vitalitatea şi nivelul energetic.
- AJUTA la îmbunătăţirea creativităţii.
- ELIBEREAZA sentimentele reprimate.
- COMPLETEAZA tratamentul medicamentos.
- INTARESC sistemul imunitar.
Beneficiile VINDECARII
Tratamentele sunt unice si profund relaxante. Fiecare persoană are propria experienţă pe parcursul tratamentului. Unele persoane simt caldură, furnicături, sau chiar nimic, pentru că energia lucrează chiar daca noi nu suntem conştienţi de ea.
Vindecarea aduce îmbunătățiri încete, graduale. Poate dura luni până când sunt atinse beneficiile maxime. Depinde de fiecare să alunge vechile obiceiuri și modele predefinite de viață și să accepte vindecarea și schimbarea.
Este foarte importantă gandirea pozitivă. Câteodata, oamenii au asteptari mult prea mari de la tratamentele alternative. Acestea nu aduc întotdeauna o vindecare definitivă și instantanee, în orice condiții. Acestea acționează pentru a reface echilibrul energetic, îndepărtând energia stagnantă ce conduce la apariția bolilor. Acest lucru poate dura daca boala este veche.
Este cel mai bine ca atunci când facem tratamentul sa nu avem alte așteptari decât aceea de a fi deschiși și să acceptam tratamentul.
Boala este un mesaj al corpului nostru că ceva nu este în regula în viața noastră.
- Mergem in direcția potrivită?
- Avem nevoie să invățăm ceva?
- Să iertăm pe cineva?
- Să ne bucurăm mai mult de viață?
- Să ne eliberăm de trecut?
- Să ducem o viață mai sănătoasa?
- Să ne iubim mai mult pe noi înșine?
Dacă dorim vindecarea permanentă, trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru vindecarea cauzei. Tratamentele ne pot ajuta pe această cale, permițându-ne să percepem schimbarea într-o manieră calmă, relaxantă. Iți permite să te eliberezi de gândurile și atitudinile negative. Te aduce la un nivel mai mare de cunoaștere de sine și de iubire de sine și de ceilalți. Iți poate transforma viața în multe feluri.
Cum folosim TRATAMENTELE
Poţi continua tratamentul medical sau psihologic în timp ce folosești o metodă alternativă, cu rezultate benefice. Acest lucru îți va îmbunătăţi rezultatele oricărui tratament, acţionând în sensul ameliorării stării de sănătate. Scurtează timpul de vindecare, reduce sau elimină durerile, reduce stresul şi ajută la creșterea optimismului. Tratamentul alternativ se poate folosi separat sau împreună cu psihoterapia şi consilierea psihologică pentru îmbunătăţirea vindecării traumelor emoţionale şi a altor probleme. Beneficiile sale psihologice pot include găsirea unei stări de echilibru, armonie, siguranţă, sentiment de relaxare, stare de bine, potenţial nelimitat, libertate, creativitate, memorie mai buna, mai mare încredere in sine si alte stări pozitive. Tratamentele au capacitatea de a activa puterile tale naturale de vindecare şi de a instaura un echilibru între bunăstarea psihică şi cea spirituală.