Credinţa este esenţa dorinţei. Dacă ne-am imagina pe noi înşine ideali din toate punctele de vedere, vom căpăta forţe noi, evocatoare, care vor sprijini împlinirea dorinţelor noastre.
Din substanţa mentală invizibilă, ne creăm EUL spiritual sănătos, cu o activitate spontană. Cu timpul, capacitatea lui de a ne modifica celulele corpului fizic va deveni o realitate.
Niciodată nu poza în plan mental ca bolnav, chiar dacă boala te ţintuieşte la pat. Fii optimist, iar dacă azi suferi – aşteaptă mâine completa însănătoşire! Ajută-ţi tu însuţi însănătoşirea auto-sugestionându-te că joci tenis sau te întreci la alergări etc.
Pe scurt: scânteia frumuseţii, puterii, sănătăţii, să străbată EUL nostru şi să devină visul predominant de peste zi. Cuvântul „vis” redă mult mai luminos şi mai real starea sufletească necesară decât cuvântul „speranţă” şi „aşteptare”.
Lumea nici nu bănuieşte cât de mari sunt realizările celor meditativi, ale celor cu înclinaţii spre visare. Visările şi reveriile care absorb până într-atât omul, încât el nu mai observă agitaţia ce-l înconjoară, creează un zid de măreţii în puternica împărăţie a invizibilului, deocamdată de prea puţini cucerită.
Fiecare închipuire imaginată e o realitate invizibilă; cu cât o reţinem mai mult şi mai intens, cu atât mai efectiv ni se va exprima în forma realităţii vizibile, perceptibilă simţurilor noastre exterioare.
De aceea visaţi – visaţi fără sfârşit! Ziua visaţi despre putere şi sănătate, pentru ca noaptea, gândurile voastre, îndreptându-se spre sferele corespunzătoare, să uşureze îndeplinirea dorinţelor.
fragment din ,,Doctorul Launtric”de Prentice Mulford