,,Cu toţii suntem responsabili pentru experienţele noastre. Fiecare gând pe care îl emitem contribuie la făurirea viitorului nostru. Punctul de putere al fiecărui om este momentul prezent. Toţi oamenii de pe această planetă suferă din cauza urii faţă de sine şi a vinovăţiei. În final, ei ajung la concluzia că „nu sunt suficient de buni”.
Acesta este însă un simplu gând, nu o realitate, iar gândurile pot fi schimbate. Aşa-zisele boli fizice sunt create chiar de noi, prin gândurile noastre. Cele mai dăunătoare tipare mentale care conduc la declanşarea bolilor sunt: resentimentele, critica excesivă şi vinovăţia.
Eliminarea completă a resentimentelor poate vindeca până şi cancerul. În acest scop, noi trebuie să ne eliberăm de trecut şi să îi iertăm pe toţi oamenii care ne-au făcut vreodată rău. Dar mai presus de toate, trebuie să învăţăm să ne iertăm şi trebuie să începem să ne iubim pe noi înşine.
Auto-aprobarea şi acceptarea de sine în momentul prezent sunt principalele două căi prin care putem declanşa schimbările pozitive în fiinţa noastră. Atunci când ne iubim cu adevărat pe noi înşine, toate celelalte domenii din viaţa noastră funcţionează impecabil.
La nivelul infinităţii vieţii, totul este perfect, integral şi desăvârşit. Şi totuşi, viaţa se schimbă în permanenţă. Nu există început şi sfârşit, ci doar o reciclare constantă a substanţei şi a experienţelor. Viaţa nu este niciodată statică sau stagnantă, întrucât fiecare moment este veşnic nou.
Eu sunt una cu Puterea care m-a creat, iar aceasta mi-a dat capacitatea de a-mi crea propriile circumstanţe de viaţă. Mă bucur să ştiu că deţin această putere mentală, pe care o pot folosi aşa cum doresc.
Fiecare moment al vieţii reprezintă un nou început şi o îndepărtate de trecut. Momentul prezent reprezintă pentru mine începutul unei noi vieţi. În lumea mea, totul este perfect.”
Louise L. Hay